Legenda lui Sirius

Posted by Kmeleon | Anime, Fantasy, Filme, Recomandare, Video | Saturday 15 November 2008 7:10 pm

Vreau sa va povestesc despre un film care, la fel cu cel de saptamana trecuta, este mai putin cunoscut. Un film ce poate fi considerat ca inca o versiune a povestii Romeo si Julieta dar care, din fericire, nu are un final asemanator. Filmul se numeste The Sea Prince and the Fire Child sau The Legend of Sirius si a fost produs in anul 1981, dupa o poveste scrisa de Shintaro Tsuji.

Legenda spune ca in vremuri apuse, zeii apelor si ai focului traiau impreuna in deplina armonie, iar taramurile ocupate de ei erau unite. Algorac, zeul Vantului, gelos pe iubirea dintre Oceanis, zeul Apelor si Hyperia, zeita Focului, hotari sa-i desparta pe cei doi raspandind tot felul de zvonuri cum ca unul ar incerca sa-l detroneze pe celalalt. Nu dura mult pana cand un razboi cumplit si lung izbucni intre cele doua taramuri. Ca urmare a celor intamplate, Algorac fu pedepsit de Regele Zeilor care ii indeparta Ochiul -sursa a puterii sale- si-l intemnita in adancurile Zonei Interzise ce separa acum Taramul Focului de cel al Apelor. Cu toate ca razboiul se termina, intre cele doua taramuri nu mai exista cale de impacare, Oceanis primind Ochiul lui Algorac, pentru a pastra apele calme si Hyperia ramanand sa pazeasca Flacara Sacra, creata de ea pentru a strajui granita dintre cele doua taramuri.


Povestea incepe in ziua in care Printul Sirius, mostenitorul lui Oceanis si gardianul Ochiului lui Algorac, incalca interdictia de a se aventura in Zona Interzisa. Ajuns acolo o zareste pe Printesa Malta, mostenitoarea Hyperiei si gardiana Focului Sacru, si se indragosteste de ea. Desi la inceput sunt speriati unul de celalalt nu dureaza mult si o puternica dragoste se naste intre ei. Atat de puternica incat Malta isi uita indatoririle si Flacara Sacra se stinse. Cei doi sunt indepartati unul de celalalt si nu mai pot sa se intalneasca si, chiar daca prietenii le sunt alaturi, se pare ca dragostea lor interzisa nu poate rezista in fata vointei celor puternici.
Cred ca v-am dezvaluit prea mult din poveste dar am vrut sa va arat ca este una ce nu trebuie ratata sub niciun fel. Dragoste, suferinta, momente comice, personaje frumoase, o transpunere spectaculoasa a celor doua taramuri, toate sunt acolo pentru a crea o frumoasa fantezie demna de a fi urmarita.

Credite
Producatori: Tsunemasa Hatano, Shintaro Tsuji
Scenariu: Masami Hata, Chiho Katsura
Distributie:
Tohru Furuya / Sirius
Mami Koyama / Malta
Muzica: Koichi Sugiyama
Companie de productie: Sanrio
Premiera: 18 iulie 1981
Durata: 108 minute

TO: Sirius no Densetsu

ANN ; Wikipedia ; Torrent

Arion

Posted by Kmeleon | Anime, Aventura, Fantasy, Filme, Recomandare, Video | Saturday 8 November 2008 7:00 pm

Nu stiu cati dintre voi stiu, dar mie si Adei ne place foarte mult mitologia si mai ales mitologia greaca. Dat fiind acest lucru, mi-am schimbat planurile si am hotarat sa va prezint noua mea descoperire.
Filmul de astazi a fost produs in 1986 si cred ca grafica o sa va aduca aminte de multe anime-uri produse in anii ‘70-’80 (mie cel putin, secventa de inceput mi-a adus aminte de Heidi - o sa vedeti de ce ;) ).

Povestea este urmatoarea: Dupa ce Zeus si-a infrant tatal (Cronos), lumea a fost impartita intre el si fratii sai: Zeus, regele Olimpului a ramas sa conduca cerul, Poseidon a primit apele, iar Hades, desi era cel mai mare, a primit Infernul. In timp s-a iscat un razboi intre Zeus si Poseidon dar, cel dintai, cu ajutorul Atenei, parea sa aiba castig de cauza. Hades se gandeste ca poate profita de acest razboi pentru a-si pune in aplicare propriile planuri si hotaraste sa o caute pe Demetra si pe fiul ei Arion, care traiau departe de lume, intr-un tinut sterp. Micul Arion era fiul lui Poseidon si prin urmare, un Titan ca si tatal si unchii sai dar Demetra nu este de acord sa-l ajute pe Hades. Din aceasta cauza regele Infernului il ademeneste pe Arion, spunandu-i ca exista o planta ce putea vindeca ochii mamaei sale oarbe, si il duce in Infern. Acolo ii spune ca vinovat pentru orbirea mamei sale este Zeus, care aruncase un blestem asupra ei, si daca voia s-o vindece trebuia sa-l omoare pe regele Olimpului. Convins fiind de acest lucru, Arion petrece mult timp in Infern si se antreneaza pentru ziua cand va putea sa-l infrunte pe Zeus.

Prin ce aventuri va trece, ce oameni si zei va cunoaste Arion dar si care este de fapt adevarul, veti afla doar urmarind filmul pentru ca eu ma opresc cu povestea aici :D Sper sa va bucurati de compania zeilor (Zeus, Apolo, Atena, Poseidon, Hades, Ares, Gaia, Prometeu, Demetra, etc) dar si a oamenilor (Hercule, Seneca, Lycaon) si va promit ca va fi o calatorie pe cinste :->

Credite
Creator (manga): Yoshikazu Yasuhiko
Scenariu: Akiko Tanaka / Yoshikazu Yasuhiko
Regizor: Yoshikazu Yasuhiko
Productie: Sunrise
Producatori: Hideo Ogata / Hironori Nakagawa / Tetsuhisa Yamada
Muzica: Joe Hisaishi
Tema muzicala: Pegasasu no Shoujo / Kyouko Gotou
Durata: 119 minute

un PS destul de lung :"> : Din pacate acest film face parte din categoria “Comori nestiute” (cred ca v-ati obisnuit pana acum cu categoriile mele :)) ). Filmul nu a fost popularizat mai deloc, informatiile despre manga (pentru ca la baza lui sta o manga) sunt aproape inexistente si sunt convinsa ca exista foarte multe persoane care, asemeni mie, nu au auzit nimic despre el. Grafica, muzica, sunetul pun foarte bine in valoare intreaga poveste si la final nu ramai decat cu incantarea de a fi urmarit o minunata poveste transpusa intr-un mod cat se poate de frumos.

Like the Clouds, Like the Wind

Posted by Kmeleon | Anime, Filme, Recomandare, Video | Saturday 25 October 2008 7:00 pm

Astazi vreau sa va propun pentru vizionare, un film caruia eu cred ca nu i se face dreptate in preferintele fanilor anime. Spun asta pentru ca nu l-am vazut pomenit aproape pe niciunde. Eu l-am descoperit in urma cu ceva timp, pe cand studiam lista cu productiile Studio Pierrot, studio ce se afla printre preferintele mele atunci cand vine vorba de anime (Yu Yu Hakusho, Bleach, Saber Rider sau Nils Holgersson dar si Kimagure Orange Road, Fushigi Yuugi sau The Twelve Kingdoms).
Filmul este realizat dupa romanul Inner Palace Harem Story scris de Ken’ichi Sakemi, roman ce a castigat in 1989 premiul Japan Fantasy Novel Award. In urma obtinerii acestui premiu, romanul a fost adaptat intrun film ce a avut premiera in martie 1990.

Actiunea se desfasoara la Curtea Imperiala a Chinei si incepe prin anuntarea mortii Imparatului. In urma acestui deces urca pe tron fiul acestuia, iar dintre sotiile fostului Imparat nu ramane la Curte decat Prima Sotie, restul concubinelor fiind nevoite sa plece. Deaorece noul Imparat era necasatorit, se da sfoara in tara ca orice tanara putea sa participe la alegerea unei sotii.
Ginga, o tanara fata din popor hotaraste ca aceasta este sansa ei de a scapa de saracie si pleaca sa se inscrie la Curte. Asa cum probabil puteti sa ghiciti, Ginga nu avea niciun fel de educatie si de aceea nu era constienta ce insemna sa devii sotia imparatului. Ajunsa la Curte ea trebuie sa invete sa scrie si sa citeasca, sa invete istoria tarii dar si regulile de comportament de la Curte. Felul de a fi al fetei ii aduce foarte multi prieteni si chiar daca intra in tot felul de incurcaturi, provocate mai ales de gura ei sloboda si de felul de a se purta, multi ii sar in ajutor.
Nu va dezvalui mai multe si va invit sa urmariti o poveste frumoasa, comica, plina de intrigi dar si romantica.

Titlu original:Kumo no yō ni Kaze no yō ni
Poveste: Ken’ichi Sakemi
Regie: Hisayuki Toriumi
Producator: Harumi Tamano
Scenariu: Akira Miyazaki
Desen: Katsuya Kondō
Muzica: Haruhiko Maruya

Marmalade Boy

Posted by Kmeleon | Anime, Generic, Recomandare, Shojo, Video | Wednesday 30 July 2008 9:00 am

Astazi am sa va scriu despre un anime numai bun pentru fetele romantice, carora le place sa suspine privind la un anime cu “love is in the air” :-> . Sa nu ma intelegeti gresit, imi plac si mie astfel de anime-uri, drept dovada ca sunt innebunita dupa Itazura na Kiss, dar genul meu se duce spre “magic, adventure, supernatural, sci-fi and so:D .
Povestea este simpla: girl loves boy, boy loves girl but…. in astfel de situatii trebuie sa apara altii care se baga in relatia lor. Si, ca sa mai condimenteze putin povestea mai avem si una bucata familie ciudata :))
Miki are o viata normala, eleva la colegiu, prieteni buni, parinti care se inteleg foarte bine si care o iubesc. Dar, intro buna zi, toata viata ii este data peste cap atunci cand parintii o anunta ca au decis sa divorteze si sa se recasatoreasca cu alte persoane. Poate socul nu ar fi fost asa de mare daca peroanele cu care urmau sa se recasatoreasca nu ar fi format la randul lor un cuplu. DA, ati inteles bine, parintii lui Miki voiau sa faca schimb de parteneri. Ei cunoscusera cuplul respectiv pe cand se aflau in Hawaii, se indragostisera si gasisera aceasta solutie pentru a fi fericiti. Pentru a discuta situatia ivita, Miki si parintii ei se intalnesc cu celalalt cuplu la un restaurant. Aici ea descopera ca “ceilalti” aveau si ei un baiat de varsta ei pe nume Yuu, care se dovedeste a nu fi afectat de situatie. Cele doua familii hotarasc sa locuiasca impreuna pentru ca cei doi copii sa nu sufere de lipsa unuia dintre parinti. Si astfel incepe viata ciudata a lui Miki. Desi la inceput ea crede ca Yuu este un nesuferit, care nu stie decat sa o ia peste picior, ajunge sa descopere ca de fapt este un tip foarte afectuos, haios si nu in ultimul rand, atractiv. Incetul cu incetul se indragosteste de Yuu si ajunge sa formeze un cuplu cu el. Dar, lucrurile incep sa se complice atunci cand la mijloc apar relatiile lor anterioare. In paralel se urmaresc si povestile altor personaje din cercul celor doi.
Ce final va avea povestea lor va las sa descoperiti singuri. RECOMANDAT.

Gen: comedie romantica, shoujo
Autor manga: Wataru Yoshizumi
Original run: Mai 1992 – Octombrie 1995
Volume: 8

Regizor anime: Akinori Yabe
Studio: Toei Animation
Original run: Martie 1994 – Septembrie 1995
Episoade: 76

Regizor film: Akinori Yabe
Studio: Toei Animation
Original run: Martie 1995
Durata: 26 minute

Wikipedia, ANN, AniDB
Torrent e bun, e dual-audio, e in format .ogm

Va las un AMV full version Opening


(more…)

Recomandare: Cele mai frumoase povesti

Posted by Ada | Anime, Foto, Recomandare | Monday 23 June 2008 4:00 pm

Vreau neaparat sa va recomanda o serie superba de dvd-uri cu reviste care se vinde la toate chioscurile din tara. Este vorba de seria “Cele mai frumoase povesti” scoasa de catre editura Erc Press in colaborare cu De Agostini. M-am indragostit de aceste dvd-uri de anul trecut cand le-am descoperit absolut intamplator. Puteti gasi in aceasta serie toate povestile frumoase ale copilariei, puse in scena in maniera anime. Eu deja am jumatate din colectie si intentionez sa procur de pe site-ul lor si restul numerelor lipsa. :x

Va las mai jos lista completa a copertilor tuturor numerelor aparute pana acum.





Nausicaa of the Valley of the Wind

Posted by Kmeleon | Anime, Filme, Foto, Recomandare, Sci-Fi, Studio Ghibli, Video | Monday 23 June 2008 1:02 pm

Ieri, cautand de zor informatii despre “un monstru de foc cu o gura enorma” :-S (Ada stie despre ce vorbesc), am facut o descoperire extraordinara. Un film realizat in anul 1984 dupa manga scrisa de celebrul Hayao Miyazaki. Mi-a placut atat de mult povestea incat am lasat toate treburile la o parte (si aveam destule :"> ) si doua ore nu m-am miscat din fata calculatorului.
Poveste
1000 de ani au trecut de cand Pamantul a fost aproape distrus de ceea ce supravietuitorii numesc The Seven Days of Fire. Doar cateva regiuni au supravietuit dezastrului, dar si acestea sunt amenintate cu disparitia de Sea of Decay numita si Toxic Jungle (jungla toxica). Aceasta jungla este formata din copaci uriasi, ciuperci ce elibereaza spori toxici si este populata de insecte gigant. Tot ceea ce tine de jungla toxica, inclusiv aerul, este mortal. De cate ori ajung in preajma ei, oamenii trebuie sa poarte masti pentru a se proteja.
La inceputul fimului , in acesta jungla o intalnim pe Nausicaa, printesa din Valea Vantului (the Valley of the Wind), incercand sa gasesca raspunsuri la multele intrebari ce o framantau. Mai tarziu aflam ca Nausicaa avea o relatie speciala cu gigantele insecte ce populau pamantul, reusind sa le calmeze ori de cate ori acestea, oarbe de furie, incepeau sa atace oamenii. In general atacurile insectelor erau conduse de niste omizi uriase numite Ohmu.
Desi atat Nausicaa cat si oamenii din regatul ei erau firi iubitoare de pace, nu acelasi lucru de intampla in alte regate, precum Tolmekia. Acest regat incerca sa cucereasca toate teritoriile locuite de oameni pentru a forma un regat mai mare care sa lupte impotriva Junglei Toxice si a insectelor gigant. Pentru a realiza acest lucru printesa Kushana din Tolmekia, ataca regatul Pejite deoarece acolo se afla, in stare de hibernare, ultimul God Warrior. God Warrior era un gigant, o arma biologica construita pentru a distruge insectele si responsabila pentru dezastrul petrecut in urma cu 1000 de ani.
Ma opresc cu povestea aici, pentru ca nu vreau sa va stric placerea vizionarii filmului.

Info
Filmul are un puternic mesaj ecologic si a fost foare bine primit de public, numai in Japonia a vandut peste un milion de bilete. Manga este una dintre cele mai apreciate de-a lungul timpului si daca aveti rabdare sa cautati veti descoperi ca se afla in pozitii fruntase in toate topurile. Atat manga cat si filmul sunt premiate.
Filmul a fost preluat in anii 1980 de catre New World Pictures, dublat, ciopartit si difuzat pe canalul HBO. Din fericire, in anul 2005 Buena Vista Home Entertainment a realizat o noua versiune DVD netaiata, ce contine atat dub in engleza cat si audio japonez si sub englez. Aceasta din urma versiune beneficiaza de niste voci absolut remarcabile pe care o sa vi le spun mai jos.
Titlu original

Kaze no tani no Naushika
Titluri alternative
Nausicaa of the Valley of the Wind (engleza)
風の谷のナウシカ (japoneza)
Nausicaä aus dem Tal der Winde (germana)
Nausicaä de la vallée du vent (franceza)
Nausicaä del valle del viento (spaniola)
Nausicaä della valle del vento (italiana)
Nausicaä z Doliny Wiatru (poloneza)
Nauszika - A szél harcosai (maghiara)
Навсикая из Долины Ветров (rusa)
Naushika do Vale do Vento (portugheza)
Nausicaä iz Dežele vetra (slovena)
Rüzgarlı Vadi (turca)
Η Ναυσικά της Κοιλάδας του Ανέμου (greaca)
ناوسيكا فتاة من وادي الرياح (araba)
風之谷 (chineza)

Durata: 116 minute
Voci
Nausicaa - Sumi Shimamoto / Alison Lohman
Lord Yupa - Goro Naya / Patrick Stewart
Kushana - Yoshiko Sakakibara / Uma Thurman
Kurotowa - Iemasa Kayumi / Chris Sarandon
Mito - Ichirō Nagai / Edward James Olmos
Lastelle - Miina Tominaga / Emily Bauer
Asbel - Yōji Matsuda / Shia LaBeouf
Mayor of Pejite - Makoto Terada / Mark Hamill
Obaba - Hisako Kyōda / Tress MacNeille
King Jihl - Mahito Tsujimura / Mark Silverman

Site-uri aici si aici
Wikipedia , AniDB , ANN
Torrent ; se poate vedea si online pe Youtube, dar va recomand cu putere sa-l vedeti la calitate HD, este extraordinar :D
UPDATE: am aflat ca este torrent si cu sub in romana Descarcare torrent

Trailer

Tema

Opening spaniol

ps: desi filmul a fost realizat inaintea infiintarii Studio Ghibli, este totusi considerat ca facand parte din realizarile acestuia.