Azi am intrebat-o pe mama la ce desene se uita cand era mica.Mi-a raspuns ca mai mult statea cu baietii pe afara la fotbal,decat se uita la desene,dar a reusit sa-si aduca aminte de “Omuletul lui Gopo” .

Omuleţul lui Gopo, sau, mai simplu, Omuleţul, creaţia lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane. Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’or) la Cannes (1957) cu “Scurtă istorie”, a fost şi cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovaţia lui Gopo:

“Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”

Însuşi Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:

“Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă.”

Cu “7 arte” (1958) Gopo a atins apogeul, dar “Ecce homo!” (1977) a fost primit cu răceală, astfel încât artistul şi-a abandonat pentru moment Omuleţul.

Muzica filmelor cu Omuleţul, realizată de Dumitru Capoianu, avea doar trei note: do, si şi si bemol! “Nu uita! N-ai decât trei note!”, îi scria compozitorului în timpul lucrului la “Scurtă istorie”.
(more…)