Trei sute de copii și parinți au fost impreuna la avanpremiera „Dragonului vrajit”, filmul de animatie al finalului de an

Avanpremiera filmului de animație „Dragonul vrăjit” a adus la Grand Cinema Băneasa sute de părinți împreună cu copiii lor, pentru a petrece împreună timp de calitate. Simona Pătruleasa, împreună cu fiica ei, Ingrid, Anca Serea și fiica ei, Sarah, Dorin Chioțea și fiica lui, Eva, au fost cu toții în sală, emoționați, pentru a vedea în premieră, filmul în care au dat glas unor personaje pe care copiii din România le vor îndrăgi. La Avanpremieră au participat de asemenea vedete precum Amalia Enache, Camelia Bălțoi, Adrian Sînă, Șerban Copoț, Tudor Furdui, Irina Drăgan, împreună cu copiii lor, alături de jurnaliști și bloggeri. De altfel, acesta a fost mesajul proiecției, „Reunirea familiilor la cinema”.

Este un film pe care îl recomand copiilor și părinților. Dragonul Vrăjit este o animație care transmite valori esențiale, o poveste din care micuții noștri cu siguranță vor învăța cât de importantă este familia, cât de mult contează sprijinul și timpul petrecut împreună cu părinții”, a spus Anca Serea, care a interpretat rolul mamei lui Nicky, eroul principal, alături de fiica ei, Sarah, vocea unui animăluț de companie a lui Nicky.

Simona Pătruleasa este, în film, Vrăjitoarea, în vreme ce fiica ei, Ingrid, este simpatica Veveriță.
„A fost o experiență minunată pentru mine să dublez alături de Ingrid și, în același timp, o mare provocare, pentru că nu este ușor să te identifici cu un personaj negativ. Pentru noi, cele mai frumoase momente sunt cele pe care le petrecem împreună, în familie. Nu există bucurie mai mare”, a declarat Simona Pătruleasa în fața publicului.
În vocea Dragonului vrăjit îl veți recunoaște pe realizatorul de televiziune Dorin Chioțea, care a jucat împreună cu fiica lui, Eva, interpreta Malacului.

Am fost un dragon rău, gata să prăjească tot ce-i ieșea în cale. Un dragon fioros învins de niște puști curajoși și deștepți. Ce poate fi mai frumos? Superbă reîntoarcere în copilărie!”, a mărturist Dorin Chioțea.

După proiecție, fiecare copil a plecat acasă cu un balon colorat și un ou de dragon.

Filmul de animație „Dragonul vrăjit”, care va intra în cinematografele din România în data de 1 Decembrie, prezintă povestea lui Nicky, un copil îndrăzneț, care face parte dintr-o familie frumoasă și este fascinat de tatăl său, un adevărat model pe urmele căruia vrea să calce. Dacă fratele mai mare al lui Nicky a moștenit de la părintele său puterea mușchilor, forța eroului nostru constă în puterea minții și în inima lui mare. Așa că nu stă prea mult pe gânduri atunci când se pune problema să accepte provocarea de a pleca în Pădurea Magică, pentru a-l găsi pe Dragonul Vrăjit. Iar atunci când are nevoie mai mare de ajutor, Nicky are surpriza să primească sprijin tocmai de la membrii familiei.

Parteneri media: Kanal D, TVR, Radio România Actualități, AGERPRES, Itsy Bitsy, Gazeta Sporturilor, Libertatea, Evenimentul zilei, Avantaje, KidsNews.ro, Desenele Copilăriei, Totul despre mame, Centrul de parenting, Qbebe.

Tag-uri:

  • Roxana Mirela

    Am fost si eu la avanpremiera, si a fost MINUNAT! Recomand acest film de nota 10!

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back