Recenzie: Frumoasa si Bestia / Beauty and the Beast (2017)


Valul re-adapărilor live-action a basmelor clasice a pornit aproape instantaneu și un val al zvonurilor despre o nouă versiune Disney a celui mai apreciat film al studioului: „Frumoasa și Bestia”. Acum câțiva ani se vorbea despre o versiune regizată de Guillermo del Toro (cu Emma Watson jucând rolul lui Belle!) iar în 2014 francezii au lansat și ei în cinematografe o mică bijuterie inspirată simultan de Disney, de basmul original, și de filmul lui Jean Cocteau. Producția filmului cu Emma Watson, Dan Stevens și Luke Evanslansată ieri în cinematografele din toată țara – a fost una dubios de tăcută și secretoasă; ceea ce a împins fanii spre a căuta informații noi, timp de un an, prin toate colțișoarele ascunse ale Internetului. Dat fiind acest context ușurel tensionat, normal că primele reacții ale celor care nu aveau un interes pentru film au fost „Vai, cât de nenecesar!”… Pentru că cinematografia comercială, știm cu toții, este răspunsul la o „necesitate” și nu la existența unui public dispus să plătească pentru produsul cu pricina. O nouă urmare a francizei „The Fast and the Furious” este „necesară”. Un nou film de acțiune unde Bruce Willis bate mafioți este „necesar”. Iar o comedie în stil „Jackass” este, în fiecare vară, „necesară” în programul cinematografelor. Iar dacă Gigel de pe Facebook nu e interesat de un nou „Beauty and the Beast”, atunci înseamnă că NIMENI nu este interesat de un nou „Beauty and the Beast”.

Sarcasmul de mai sus este un răspuns la negativitatea care a înconjurat acest film în ultimele luni: comentariile devenite deja clișeu, despre „copilăria distrusă”, „masacrarea unei capodopere”, „necesitate”, „frumusețea actorilor”, „originalitate” și „mulgerea banilor de la public”. Ironia face ca tocmai această negativitate constantă să fi ajutat filmul mai mult decât să-i fi făcut vreun rău: când intri într-o sală de cinema cu așteptările la pământ și dai de un film bun, impresia va fi mai puternică decât atunci când știi deja că o să-ți placă filmul. Așadar studiourile Disney le datorează mulțumiri celor care au investit timp și efort în a scrie comentarii acide la adresa unui film care nu le-a fost niciodată adresat lor.


Originalitate vs. Tradiție

Tot cu așteptările la pământ am intrat și eu în acea sală de cinema. Filmul din 1991 a devenit un clasic, este (discutabil) cel mai apreciat film animat produs de WDAS, iar standardele pentru un film de familie sunt altele acum decât erau la începutul anilor `90, când o poveste trebuia doar să fie bine legată și să-și dezvolte bine personajele. Astăzi aceeași poveste trebuie să fie și corectă politic, să și gâdile nostalgia publicului, dar simultan să fie și contemporană în mesaj și în abordarea personajelor; fiind perfectă pentru copiii mici dar și inteligentă și profundă pentru părintele care vrea ceva similar cu filmul animat – în timp ce însuși filmul animat nu ar mai satisface toate aceste standarde ale părintelui, dacă acesta l-ar vedea pentru prima dată astăzi. Cam complicat, iar ocazional încercarea de a tick-ui toate aceste căsuțe este foarte transparentă în noul film „Beauty and the Beast”. Și totuși, rezultatul este un film bun.


Poveste și personaje

Povestea nu este originală pentru că nu are de ce să fie originală. Este un remake și nu o reinterpretare cum a fost „Cinderella” din 2015. Nu ia filmul original ca să-l transforme în altceva; ci îl privește cu admirație și îl completează acolo unde este posibil, utilizând timpul adăugat și tehnologia contemporană pentru a profita mai mult decât în 1991 de potențialul barocului francez, al unui castel blestemat și al unor obiecte vii de mobilier. Originalul este tratat cu respect.

Personajele nu sunt caricaturizate, ci pentru fiecare dintre ei se încearcă adăugarea unor straturi adiționale de profunzime. Prințul nu este doar un copil răsfățat, ci rezultatul comportamentului unuia dintre părinți și a pierderii celuilalt părinte. Caracteristica principală a lui Belle nu mai este neapărat prezența constantă a unei cărți în mâini, ci dezamăgirea față de societatea restrictivă și închisă la minte din care face parte. Gaston este un fost militar ajutat în cariera de pe front de agresivitatea lui nativă. LeFou nu mai este un tâmpit caricatural ci o fire mai slabă, incapabilă să ia poziție atunci când participă la fapte cu care nu este de acord. Toate sunt doar mici nuanțe adăugate, însă dau publicului o înțelegere mai bună a contextului din care vin acești oameni; a posibilității legării unor relații între diversele personaje; și a lucrurilor care pe termen lung îi pot apropia sau dezbina. Relația dintre Belle și Bestie – adeseori criticată până și în animația originală – este ajutată mult de aceste mici suplimentări. Notele principale (întemnițarea, cina refuzată, fuga de la castel, lupta contra lupilor, dansul, eliberarea) sunt toate prezente, însă cele 45 minute adăugate animației din 1991 le acordă celor doi mai multe șanse de a interacționa și mai multe experiențe (trecute și prezente) care să-i unească. În acest film înțelegi de ce, în ciuda formei sale fizice, Bestia îi este potrivită lui Belle ca partener – iar Gaston, nu. Iar acesta este până la urmă subiectul principal al filmului dar și problema cea mai mare atât a versiunii din 1991, cât și a celei din 2014. Este important că acest film reușește în sfârșit să prezinte publicului o relație credibilă și umană între Belle și Bestie.


Muzică și efecte

„Beauty and the Beast” (2017) este, asemenea predecesorului său, un musical. Cântecele sunt în mare parte aceleași din versiunea animată – cu câteva adăugiri originale compuse de Alan Menken – iar interpretările aparțin actorilor. Cea mai mare temere legată de muzică a fost vocea Emmei Watson, o actriță aleasă pentru rol în ciuda lipsei complete a unui istoric muzical. Deși ezitarea studiourilor de a include vocea muzicală a lui Belle în trailere mi-a dat inițial de gândit, suspiciunea s-a evaporat complet la începutul primului cântec. Watson nu este o cântăreață de Broadway, nu are multă forță în glas, însă are o voce limpede și pare să trateze numerele muzicale ca făcând parte din personaj și nu ca pe un spectacol adiacent poveștii. Fragmentele sale cântate sună ca vorbele/gândurile unei fete tinere, iar impresia respectivă se potrivește cu tonul poveștii și cu personalitatea lui Belle. Printre suprizele plăcute din film s-a numărat și un pasaj suplimentar adăugat piesei „Gaston” – o bucată instrumentală, de dans – precum și pasiunea transmisă de numărul „Mob Song”. Per total muzica din film este reușită, memorabilă, și justifică achiziționarea CD-ului de coloană sonoră. Singura critică pe care aș putea să i-o aduc este lipsa forței originale a „Prologue”-ului – un pasaj care m-a marcat personal dar care aș fi preferat să fie complet eliminat din remake, decât să fie adaptat din simpla încăpățânare de a nu renunța la nimic. În versiunea din 2017 a poveștii nu mai există laitmotivul vitraliilor. În absența acestora istoria prințului este prezentată direct, printr-o scenă de început în care-l vedem manifestând „păcatul” pentru care vrăjitoarea l-a blestemat. Este încercată aici o combinație între vechiul „Prologue”, narat de Emma Thompson, și a unei piese noi – iar rezultatul nu numai că nu pune în valoare piesa veche, dar este probabil și rănit de includerea acesteia. Adaptarea „Sweeney Todd” a lui Tim Burton a luat o piesă importantă din musicalul de scenă, „The Ballad of Sweeney Todd”, și a eliminat-o complet din film, transformând-o în schimb în laitmotivul instrumental principal care leagă scenele unele de altele. O abordare similară – o preluare mai subtilă a unui element care nu se mai potrivea cu produsul nou – ar fi fost poate preferabilă și în cazul „Prologue”-ului din „Beauty and the Beast”.

Din punct de vedere vizual filmul este „îmbelșugat”; aflându-se undeva la granița dintre realism și teatralitate. Se transmite atmosfera vechiului film animat, însă noul mediu artistic oferă spațiul necesar dezvoltării unei lumi palpabile; acolo unde animația 2D limita artiștii și habitatul pe care-l puteau crea. Este interesant de observat că filmul animat a mizat pe o estetică gotică (perspective verticale alungite, vitralii, garguie), în timp ce versiunea live-action merge mai degrabă pe filieră barocă sau chiar rococo (decoruri, oglinzi, ornamentarea exagerată a personajelor Lumiere și Cogsworth, moda prințului și a curții sale).

Instrumentul unei conspirații soroșist-satanice. Studiourile Disney vor să fure sufletele copiilor voștri și să le pervertească puritatea trupească. Apărați sufletele îngerilor! Boicotați Disney!


Hulitul personaj gay

Faptul că simpla existență a acestui personaj în film a stârnit așa o controversă este dovada necesității mai multor personaje ca el. Iar momentul apariției controversei (înainte ca filmul să și apară în cinematografe) alături de personalitatea și comportamentul său din animația originală (să vă vând un pont: NU este nici un șoc că individul ăsta ar putea fi gay) demonstrează că grupările de homofobi sunt prea leneșe să gândească pentru sine. Unii ar zice că includerea unui simplu personaj este „propagandă”. Eu aș zice că instigarea la ură și cenzură din motivații religioase / de opinie personală este mult mai aproape de definiția reală a cuvântului „propagandă” decât simpla EXISTENȚĂ a cuiva. Aș mai zice și altele, dar este deja suficient că în loc să se discute filmul și personajele sale principale; toate dezbaterile din ultimele săptămâni s-au axat pe acest personaj de fundal. LeFou a evoluat foarte mult de la apariția sa din 1991, fiind în trecut caricatura unui lingușitor fără scrupule și ajungând în 2017 un fel de mică voce a conștiinței lui Gaston. Personajul a evoluat. Poate a sosit momentul să facă și publicul același lucru.


Concluzii

„Beauty and the Beast” (2017) este un film surprinzător. Are suflet, este memorabil, și pe noi ne-a lăsat cu o impresie pozitivă și o bună dispoziție contagioasă. Arată bine, sună bine, respectă originalul și îi aduce acestuia completări care nu fac decât să îmbunătățească. Vă recomand cu căldură să îi acordați o șansă și să nu uitați că orice s-ar întâmpla, originalul nu dispare și nu se schimbă. Din acest weekend „Frumoasa și Bestia” poate fi vizionat in cinematografele din toată țara, atât cu subtitrare cât și cu dublaj.

Vă dorim o vizionare plăcută și nu ezitați să ne spuneți propriile păreri despre film în comentarii :)

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back