Recenzie: Vaiana / Moana (2016)

nota-moana-teo-hoble-7-10

moana-movie-stills-05

Animatorii Disney au avut un an bun, cu titluri precum Finding Dory”, „Zootopia”/”Zootropolis”, sau „The Jungle Book. Și iată că înainte de încheierea lui 2016, studio-ul ne mai oferă un ultim mare răsfăț – de data aceasta un film gândit drept viitoare componentă a francizei Disney Princess: „Moana”. În limba română și în restul Europei, îl veți găsi măcelărit cu titlul „Vaiana”.

Un film care a stârnit controverse rasiale înainte de a fi lansat măcar în cinematografe (ispravă datorată simultan unei game de jucării și costume „Disney Store” precum și unor reacții extreme ale tinerilor Internetului) „Moana” se învârte în jurul insulelor polineziene și a culturii acestora. Inspirația se trage din estetica zonei (tatuajele tipice, îmbrăcămintea, trăsăturile fizice ale locuitorilor) și din mitologia specifică, „Maui” fiind un personaj polinezian real precum și denumirea unei insule din Hawaii.

Nume mari din istoria animației au lucrat la film: Ron Clements și John Musker – fără de care nu am avea în forma actuală filme precum „Mica Sirenă”, „Aladdin” sau „Hercules. Creatorul „Hamilton”, Lin-Manuel Miranda, și-a pus amprenta asupra muzicii; iar personajele principale primesc viață prin intermediul vocilor lui DwayneThe RockJohnson și a tinerei Auli’i Cravalho. Desigur însă că detaliile despre muzică și despre talentul vocal au relevanță doar atunci când poți să și apreciezi aceste aspecte, chiar AUZINDU-LE. Publicul român nu pare să aibă acest noroc, Vaiana” apărând până în acest moment în programul cinematografelor bucureștene doar în varianta sa dublată. În timp ce animatorii și fanii animației încearcă să deschidă altora ochii asupra ARTEI animației, forțând conștientizarea muncii depuse și a pasiunii necesare elaborării unui asemenea film; iată că însăși industria cinematografică apreciază și tratează un lung metraj Disney ca pe o „prostioară pentru copiii mici”. Dar măcar citind aceste nume „mari” enumerate, știm și noi la ce putem spera odată cu apariția DVD-ului: poate măcar atunci vom avea parte de filmul complet, fără măceluri și „libertăți artistice” regionale. Așa cum sunt sigură că mulți ar dori să-l vadă…

disneys-new-movie-moana-has-a-bonus-scene-worth-sticking-around-for-after-the-credits

Poveste

Acțiunea este una simplă: încă din primele minute de film aflăm că semizeul Maui a încercat cu mii de ani în urmă să fure ceva de la Te Fiti, o zeiță a Naturii – un fel de Gaia a legendelor polineziene. Mai exact, el a furat „inima” ei; prezentată în film sub forma unei scoici magice și utilizată anterior de Te Fiti pentru a crea viața. Distrugând prin faptele sale echilibrul Naturii, Maui a declanșat un blestem asupra tuturor insulelor din Ocean: un întuneric absolut are să înghită treptat fiecare insulă, ca un cancer care distruge vegetația și alungă sau omoară peștii din jurul uscatului. Implicit, oamenii mor și ei odată cu această „curățare de viață” a habitatelor lor. Pornind de la această legendă și lăsându-se inspirată de propria atracție pentru Ocean, Moana – fiica șefului de trib de pe insula Montunui – pornește în căutarea lui Maui, sperând să-l poată obliga pe semizeu să returneze ceea ce a furat cândva.

Expozițiunea filmului este lungă dar lasă o impresie puternică și plăcută. Vedem mai multe aspecte ale vieții pe insulă și o urmărim pe micuța Moana maturizându-se sub semnul acestei atracții permanente pentru Ocean. Ca personaj, Moana are un caracter adolescentin (încăpățânată, visătoare) însă spre deosebire de Ariel sau Merida, ea nu sare cu adevărat în acțiune decât atunci când dorința de a face un bine este mai puternică decât cea de a-și satisface propriile curiozități. Moana are scene când aduce spectatorului aminte de alte femei Disney – Pocahontas și Mulan – dar dincolo de obsesia apei e dificil să pui degetul pe vreo trăsătură care să-i fie tipică numai ei. Cu alte cuvinte, e greu să-i găsești defecte Moanei: ea nu este un personaj complex, însă este umanizată de scenele introductive, când o vedem interacționând cu familia sa și încercând să ia o decizie referitoare la plecarea pe mare.

Din păcate, lucrurile nu rămân la fel de bine legate și în partea a doua a poveștii: desfășurarea acțiunii este unqueststereotipic: drumul personajelor din punctul „A” în punctul „B” este piperat ocazional cu „pățanii” care nu prea au rost sau consecințe în vederea de ansamblu a poveștii. Interacțiunile dintre Moana și Maui nu sunt întodeauna interesante iar „aventurile” în care se trezesc implicați par „injectate” în poveste, doar pentru a-i obliga pe cei doi să se împrietenească până la finalul filmului.

Cu toate acestea, în ciuda problemelor de ritm, „Moana” este totuși un film cu suflet. O scenă de introspecție a personajului principal readuce acțiunea pe drumul cel bun înainte de punctul culminant și de încheierea poveștii. Această scenă nu este doar serioasă și emoționantă, dar și impresionantă vizual. Finalul este unul satisfăcător, asigurând un fel detwist” unui film care nu părea să promită asemenea surprize. Din punct de vedere al mesajelor transmise, „Moana” este un pic moralizator ecologic (alegoria semizeului care distruge Natura furându-i sursa vieții este de o subtilitate fantastică!) și acordă spectatorului un sfat previzibil: să „se găsească pe sine”. Nici unul din aceste puncte nu este negativ, însă cei care critică „FernGully” și „Avatar” pentru „morala ecologică” ar trebui probabil să se ferească și de „Moana”. La fel și cei care merg la un film Disney așteptându-se la experiențe de o profunzime aproape spirituală.

moana

Animație / Efecte

De departe cel mai puternic atuu al acestui film este cel vizual. Elementul apei este unul foarte dificil de reprezentat; mai dificil de animat; iar până la „Moana” încercările de apă 3D au lăsat mereu loc de „un pic mai bine”. „Moana” este o poveste despre apă, despre ocean – iar din acest punct de vedere nu dezamăgește nici măcar o secundă, utilizând dinamica și efectele de lumină/culoare ale elementului în moduri uimitoare. În ceea ce privește tehnologia, nu cred că i se poate reproșa ceva acestui film. Ocazional aduce aminte de picturile lui Ivan Aivazovski: un studiu aproape obsesiv al pătrunderii și propagării luminii prin apă, al transparențelor și al mișcării realiste a lichidului. Întregul film se sprijină pe puterea efectelor sale, pe utilizarea inteligentă a luminii și a culorii. Iar includerea oceanului ca „personaj” este o alegere foarte bună, dând animatorilor ocazia de a forța și mai mult limitele propriei tehnologii și a propriilor cunoștințe artistice.

Mult mai puțin „revoluționar” (mai ales după „Tangled” și „Brave) dar totuși impresionant este și felul în care e animat părul Moanei. Am mai văzut păr creț reușit odată cu apariția Meridei acum câțiva ani, însă al Moanei este constant ud, supus umezelii (și ARATĂ a păr „umed”, sărat de apa oceanului), și per total pare mult mai realist. Ea nu are un cap de cârlionți agresivi, ci o masă de păr cu aspect natural.

moana-tamatoa-700x300

Muzică

Din păcate, deși „Moana” este un musical, nu pot judeca prezența muzicii în film decât ascultând pe Internet piesele originale și încercând să-mi imaginez cum s-ar fi putut potrivi în contextul văzut. Pot mulțumi dublajului românesc pentru acest exercițiu de imaginație; iar celor care vor să se aventureze în aceeași misiune le pot recomanda iTunes sau Amazon.co.uk, în funcție de preferințele proprii.

Ascultând însă CD-ul cu coloana sonoră a filmului, observ din nou cum piesa parțial postată de Disney pe YouTube în timpul campaniei de promovare (You’re Welcome) nu trădează corect nici stilul folosit în restul filmului, și nici calitatea muzicii. Din fericire, coloana sonoră este în general superioară acelei piese iar influențele tradiționale se regăsesc în multe momente diferite. „How Far I’ll Go” nu este nici ea „noul Let It Go”, așa cum am citit pe anumite site-uri, dar reușește să-ți rămână blocată în cap. Per total, muzica de fundal și piesele „de trib” sunt cele care salvează cu adevărat această coloană sonoră, dar pentru formarea unei opinii cu adevărat complete și corecte va trebui revăzut filmul în limba, cu vocile, și cu versurile pentru care a fost gândit.

moana-rev-900

Concluzii

„Moana”/„Vaiana” nu este un film perfect și cu siguranță WDAS au creat în trecut povești mai bine legate, conduse de personaje mai interesante și mai nuanțate. Structura de „quest” dăunează ritmului poveștii, însă introducerea în acest quest și încheierea lui „spală de păcate” acele momente mai puțin interesante sau mai puțin necesare. Dar eu vă recomand cu căldură experiența vizionării nu în numele poveștii, ci pentru frumusețea vizuală și pentru atmosfera creată în anumite scene-cheie. Din acest weekend „Vaiana” poate fi vizionat in cinematografele din toată țara și în ciuda ofertei limitate vă asigurăm că și adulții au ce căuta în sala de cinema. Da, chiar și fără copii.

Vă dorim o vizionare plăcută și nu ezitați să ne spuneți propriile păreri despre film în comentarii :)

P.S. Și sa nu întârziați în sala de cinema! Scurt-metrajul de dinainte de film se numește „Inner Workings” și este foarte simpatic!

Tag-uri:

  • radun

    Doar dublat, minunat…. :/

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back