Recenzie Civil War – Lex Comics

Azi apuc și eu să stau la computer și să butonez acest site (btw, urmează niște schimbări de design și nu numai) iar primul articol cu care voi începe este o mini recenzie a albumului Civil War publicat de Lex Comics și disponibil începând de astăzi.

civil war1

Albumul reunește numerele 1-7 ale seriei Civil War, publicate între iulie 2008 și ianuarie 2017, scrise de Mark Miller și ilustrate de Steve McNiven. Așa cum poate știți deja, anul acesta va avea loc și premiera filmului Captain America: Civil War care este bazat pe această serie, deși nu foarte fidel.

Guvernul american a adoptat o rezoluție denumită Superhero Registration Act care cere tuturor mutanților și supereroilor să se înregistreze benevol și să urmeze niște reguli stricte. Lumea se împarte în două iar Captain America și cei care se opun legii se văd puși față în față cu Iron Man și ceilalți susținători ai legii iar, astfel, Universul Marvel ajunge într-un punct de cotitură în care nu a mai fost până acum.

Întreaga poveste începe cu o chipă de supereroi tineri, The New Warriors, care încearcă să câștige rating pentru reality show-ul lor filmând o încăierare cu Nitro și amicii săi. Din păcate, totul are o întorsătură tragică și o explozie puternică are loc în apropierea unei școli. Aproximativ 900 de oameni sunt morți sau răniți iar omenirea efectiv nu mai poate tolera ieșirile incontrolabile ale celor cu puteri supraomenești. Așa se naște legea de regimentare a supereroilor și conflictul din interiorul Universului Marvel.

Grafic vorbind, albumul este excepțional! Detaliile sunt prezente din abundență, culorile sunt perfect alese iar mimica fețelor este atent studiată. Îmi plac mult scenele de bătălie care sunt explozive și foarte bine ilustrate, iar marele bonus al acestui album sunt schițele și variantele de cover prezente în el.

civil war2

Poveste este intensă și are câteva higlight-uri foarte bune, dar finalul este ușor… Nici nu știu cum să zic. Nu e dezamăgitor, dar parcă mă așteptam să fie mai intens. Pare puțin forțat deși este emoționant. Mi-ar fi plăcut ca finalul să fie mai elaborat, mai lung, nu așa de abrupt.

civil war3

Oricum, seria este foarte bună, iar cei de la Lex au editat minunat albumul. Calitatea printului, a traducerii, planșele variant superb colorate și foarte bine inserate, mirosul acela înțepător de cerneală, toate fac ca acest album să fie un must buy. Dacă cele cu Deadpool sunt senzațional de comice și ironice, acesta este un exemplu excelent de serie care merită să-și găsească locul în biblioteca oricărui fan de benzi desenate.

Îl găsiți de cumpărat AICI (CLICK).

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back