Reprezentarea feminina si „Disney Princesses”

Untitled

Intru într-un teritoriu periculos, știu. Însă… ficțiunea are valoare și dincolo de aspectul vizual sau cel muzical. Ficțiunea (fie că vorbim de filme, sau de literatură, teatru, seriale) poartă mesaje, și mai mult de atât, este influențată de starea societății care o produce. Publicul din afară este ceva mai pasionat de analiza aceasta „literară” a filmelor, decât este cel român… dar asta nu înseamnă că pe români nu-i interesează deloc problema, nu?

Vă propun un mic experiment de imaginație. Vreau ca fiecare dintre voi să se prefacă, timp de câteva minute, că este un extraterestru pe nume Bobo. Planetei voastre îi cam lipsește creativitatea atunci când vine vorba de nume, dar când toate fetițele de grădiniță terestră se vor numi „Khaleesi” peste vreo 2-3 ani, nici noi nu ne vom putea lăuda prea tare. Oricum. Bobo. Bobo vrea să vină în vacanță pe Terra. Și-a luat toate măsurile de precauție, crede că nu va fi oprit la vamă de nici o rachetă americană, iar acum încearcă să învețe cât mai multe despre localnici. O specie scundă si un pic cam păroasă, dar per total simpatică. De unde învață Bobo despre ei? Din filme și de pe net, desigur! Bobo observă pe net un mic război între cele două sexe pământene. Femelele par să fie supărate pentru că sunt foarte puțin reprezentate în ficțiune. Și într-adevăr, Bobo vede doar câte o femeie în fiecare film de acțiune sau cu super-eroi… Dar în câteva tipuri de filme, vede mai multe femele decât masculi, iar femelele sunt chiar personajele principale – luptându-se împotriva altor femei! Însă reprezentantele online ale respectivului sex sunt iarăși supărate. Pentru că nu vor să fie reprezentate AȘA. Bobo este confuz. Presupunerea extraterestrului – care nu a descoperit încă Wikipedia – este că… femelele acestea sunt un fel de minoritate. Reprezentarea lor este importantă, așa cum pe planeta lui este importantă reprezentarea și acceptarea altor minorități… pentru că-n societățile similare celei terestre există o tendință de stereotipie a celor pe care majoritatea nu ajunge să-i cunoască personal. Vă puteți, așadar, imagina șocul lui Bobo, când ajunge pe Terra un pic speriat după un accident nefericit cu o barză fără carnet de șofer… și vede FEMEI! Dar MULTE femei! Cam jumătate din populația micuței planete albastre… alcătuită din femei.

Acum să ne întoarcem în corpul nostru și la oile noastre. De unde a venit confuzia lui Bobo? Păi… din ce a citit el pe net, i s-a cam dat de înțeles că femelele speciei noastre sunt ca un fel de unicorni – rari și greu de înțeles. Iar asta pentru că… Hollywood tratează într-adevăr femeile ca pe un fel de unicorni. Dar și ele se poartă ca atare: o reprezentare prea feminină este denigrantă, o reprezentare prea „puternică” „transformă femeia în bărbat pentru a-i da putere”… și tot așa. Pe de o parte, există vechea (și bine întemeiata) plângere, referitoare la lipsa reprezentării. Dar pe de altă parte, există și tendința de a arunca cu pietre în tot ce este stereotipic feminin sau făcut special pentru fete. Culmea – din partea ambelor sexe! Mă gândesc, desigur, la studiourile Disney și la basmele lor…

În animație, totul a început cu Walt Disney. Nu, nu a descoperit el animația, nu a fost el primul care a practicat-o ca artă… însă el, alături de alți câțiva „greats”, a transformat-o într-o artă universal acceptată și apreciată. Primul mare film? „Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici”. Film despre o femeie care poartă o luptă (nu fizică, dar o luptă oricum) împotriva unei alte femei. Există și un prinț pe-acolo (mai lipsit de personalitate decât însăși Albă-ca-Zăpada, ceea ce spune multe), și mai există și șapte omuleți caricaturizați… dar personajul principal este o fată. Trend-ul continuă. Le avem pe Cenușăreasa și Aurora (Frumoasa Adormită). Iar apoi în următoarea mare perioadă de glorie a filmelor Disney, le avem pe Ariel, Belle, Pocahontas, Mulan… iar și mai târziu, pe Tiana, Rapunzel, Anna și Elsa. Toate aceste fete au fost personajele principale ale propriilor lor filme. Iar restul filmelor animate Disney oferă și ele personaje interesante și memorabile feminine: Jessica Rabbit (original proprietate Touchstone, subsidiar Disney), Jasmine, Sally (Nightmare Before Christmas – original tot proprietate Touchstone), Esmeralda, Megara, Jane, Kida. Plus câteva personaje Don Bluth (fost animator Disney) sau ale altor studio-uri care imitau Disney prin anii `90: Thumbelina, Anastasia, Odette (Prințesa Lebădă).

Fanart (adorabil) de Brianna Garcia

Fanart (adorabil) de Brianna Garcia

Însă tradiția basmelor despre prințese este luată peste picior de ceva timp. Este ridiculizată pentru lipsa de originalitate și pentru reprezentarea stereotipică (sau care presupune, cică, un exemplu prost pentru fetițele mici) a personajelor feminine. Și cu toate acestea… La cât de mult se laudă alte studio-uri cu originalitatea lor ieșită din comun, la cât de mult dau criticii cu noroi în Disney și laudă alte companii de animație, totuși mi se pare semnificativ că Pixar și-a avut primul personaj principal feminin abia în 2012. Iar aceasta era într-un film produs împreună cu Disney, povestea ei respectând destul de clar hulita tradiție „de basm” a vechiului studio – chit că se dorea poveste originală și nu adaptarea unui anumit basm vechi. Vorbesc, desigur, de „Brave” și de personajul său principal, Merida. Merida care… ca personalitate, hai să fim sinceri, poate fi comparată cu personajul Disney modern care servește drept cea mai rea inspirație pentru fetițele mici: Ariel. Nu mă refer doar la păr, ci la personalitate: Ariel este adesea batjocorită pentru atitudinea sa de adolescentă răsfățată și pentru faptele sale iresponsabile. Nu și-a ascultat tatăl și a riscat atât propria viață cât și, pe termen lung, întreg regatul tatălui. Merida nu și-a ascultat mama și a riscat viața părintelui și din nou, întreg regatul părinților, din cauza aceleiași atitudini răsfățate. Diferența dintre cele două? Ariel a făcut ce a făcut pentru un băiat. Merida a făcut ce a făcut tocmai pentru a nu se căsători. Una este prezentată ca exemplu feminist, iar cealaltă ca gâscă fraieră. Oare scopul scuză mijloacele atât de tare încât să percepem atât de diferit două personaje atât de similare? Și dacă tot o comparăm pe Merida cu personaje ale (mai nou) hulitului studio Disney, hai să o comparăm cu Mulan: una face crize pentru că nu vrea să se mărite și din cauza asta riscă viața și liberul-arbitru al părintelui… în timp ce a doua fată renunță la viața sa liniștită pentru a salva viața tatălui său, chemat la război în ciuda vârstei avansate. Amândouă sunt „prințese” cu arme, însă una are o motivație zdravănă, în timp ce alta bâjbâie „feminist” prin propria sa poveste. „Ce încerc să spun aici”? Nu este scopul meu să arunc cu pietre în „Brave”, care beneficiază într-adevăr de animație superbă – ci să subliniez că, deși ne place să facem mișto de prințesele Disney, totuși nu sunt mulți alții care ÎNDRĂZNESC să scrie atâtea personaje principale feminine… și printre aceștia sunt și mai puțini care o fac la fel de bine. Când un personaj este scris întâi ca agendă („să mulțumim feministele”) și abia apoi ca personaj, rezultatul lasă de dorit.

Este nefericită, desigur, și această „nouă” franciză a companiei Disney, „Disney Princesses”… cu tot cu line-up și festivitate de încoronare atunci când un nou personaj este adăugat colecției. Zic că este nefericită linia respectivă în primul rând pentru că transformă toate personajele asociate ei în stereotipuri – mult mai drastice decât le vedem în filmele de care aparțin. Filmele și cărțile „Disney Princess” NU sunt scrise de aceiași oameni care au scris poveștile si scenariile originale ale filmelor din care provin fetele; așa că adesea le idealizează sau le forțează/extind anumite trăsături, până dau în „caricatură”. Belle nu este doar pasionată de literatură – este complet obsedată. Cinderella vrea să facă compulsiv curățenie în palat, probabil pentru că și-a dezvoltat acasă vreo variantă „fantasy” a bolii OCD (obsessive-compulsive disorder). Iar Jasmine își găsește în continuare noi motive să se răzvrătească împotriva nedreptăților… comise de… cineva. Asta în timp ce personajele non-prințese create de studio dispar în negura timpurilor (Esmeralda, Megara) și nu primesc nici un fel de mărfuri oficiale dincolo de două insigne și un ornament cu formă de pantofior. Așadar, non-prințesele sunt șterse de pe fața pământului, iar prințesele sunt transformate în gamă de produse: niște personaje interesante și mai mult sau mai puțin „echilibrate” în filmele lor originale, sunt reduse prin franciza „Disney Princess”, la a fi „cea deșteaptă”, „cea care gătește”, „cea hipioată”… Sau mai rău: „cea neagră”, „cea amerindiană”, „cea brunetă”, „cea asiatică”. Etc.

Apoi, al doilea motiv pentru care franciza asta este dăunătoare… este însăși noțiunea de „prințesă”. Original, fetele Disney erau mereu prințese (sau urmau să devină prințese) nu pentru că ar fi idealul cuiva în viață să devină un fel de posibil viitor monarh… ci pentru că așa sunau basmele originale pe care ei le adaptau: toată lumea știe că majoritatea basmelor încep cu un rege, o regină, o prințesă, un prinț… sau o combinație de astfel de personaje. Ceea ce face „Disney Princess”, însă, este să transforme trăsăturile fetelor respective în caracteristici secundare, făcând titlul de „prințesă” principala lor trăsătură – și cea mai importantă. N-ar trebui să ne mire, deci, când fetițele mici nu țin minte din personaj decât că este prințesă, și ne răspund la întrebarea „ce vrei să te faci când crești mare?” cu evidentul: „prințesă”. Nu bibliotecară sau intelectuală (Belle), nu luptătoare (Mulan), nu bucătăreasă/chef (Tiana), nu pictoriță (Rapunzel)… „Prințesă”.

Dăunează așadar „Prințesele Disney” cauzei „feministe”, atât de vocale în ultima vreme? Da. Și nu. Ceea ce consider eu că dăunează este ideea în sine de „Disney Princess”. Line-up-ul acela de 10 fete, desenate mereu aiurea față de felul în care apar în film… înconjurate de sclipici roz și paiete sclipicioase. Lucrul acesta da, dăunează. Dar personajele? Filmele? Doamne, nu!

Nu dăunează în primul rând pentru că Disney sunt singurii care, de-a lungul anilor, au creat constant personaje interesante feminine și le-au dat astfel și fetițelor (considerate altfel „public secundar”) niște „reprezentare” – cum se spune atât de des când e vorba de probleme sociale. Trăim într-o lume în care producătorii au considerat că eșecul de box-office al filmului „The Princess and the Frog” a fost datorat cuvântului „princess” din titlu: dacă, cumva, n-au vrut băiețeii să vadă filmul și atunci a rămas doar cu un public de fete? Problemă pe care nu și-a pus-o nimeni când a scos un film pe nume „Cars”, dar asta e. Știți toate titlurile astea stupide din ultima perioadă? „Tangled”, „Brave”, „Frozen”… Toate astea se datorează acelei presupuneri despre „The Princess and the Frog”. Evident că „Tangled” s-a numit original „Rapunzel” (și pe urmă Rapunzel Unbraided”). „Brave” a fost „The Bear and the Bow”. „Frozen” a fost „The Snow Queen”. Urmează să se lanseze în curând „Moana”, care sperăm să nu fie între timp redenumită „Shipped” sau „Watered”.

Tangled, Tangled  și Brave...

Tangled, Tangled și Brave…

Revenim așadar la problema mai largă: Hollywood în general. Dacă cunoașteți multe fete, probabil ați fost târâți ocazional (okay, sau poate ați mers chiar singure, de bunăvoie – e și asta o posibilitate) la cinema ca să vedeți vreo comedie romantică siropoasă. Singurul tip de film produs constant pentru femei… pentru că producătorii au impresia că femeile nu pot digera lucruri serioase – și ele oricum nu dau la fel de mulți bani pe biletele de cinema, deci nu merită investiția. Da, ăsta este chiar un argument hollywoodian des întâlnit și este puternic înrudit cu problema „The Princess and the Frog” și cu titlurile hilare înșirate mai devreme în articol. Există adevăr în aceste presupuneri? Nu știu, pentru că nu sunt analist de marketing pentru Warner Bros. Pot însă să spun că femeile nu sunt niște unicorni și chiar dacă nu cumpără la fel de multe bilete de cinema, totuși încă reprezintă 50% din populația globului… si poate dacă filmele menite lor nu ar fi atât de stupide tot timpul, poate chiar ar da mai mulți bani ca să le vadă. Pe de altă parte însă, criticii de film au și acest obicei frumos de a desființa orice este feminin (dar nu indie-artistic), începând bineînțeles cu basmele cu prințese.

A se vedea reacția generală la momentul decernării premiului Oscar pentru animație, în 2014. „Frozen”, un basm Disney „pentru fete” a câștigat premiul. Tragedie. Numai articole despre “snubbing” și văicăreli despre box-office (că acesta ar fi infleunțat prea mult alegerea câștigătorului), cuvântul „mainstream” aruncat în toate direcțiile posibile, și Academia criticată pentru că „de fapt nici nu s-au uitat la celelalte filme – îl știau pe ăsta că era cel mai popular”. Wow. Mulți au fost foarte supărați că nu l-a câștigat „Despicable Me 2” (sequel-ul unui film oricum mediocru – din punctul meu de vedere), sau chiar „The Wind Rises” (un film pe care mai nimeni nu apucase încă să-l vadă din cauza lansării limitate în afara Japoniei, dar care a fost ultimul lung-metraj Studio Ghibli la care a lucrat Miyazaki). Discuțiile și mai înverșunate au început însă în anul următor, când „The Lego Movie” (atât favoritul publicului, cât și al criticilor) nici măcar nu a primit o nominalizare. Comentariile, desigur, atacau câștigătorul anterior: „adică „Frozen” a câștigat anul trecut și TLM nici măcar nu a fost nominalizat?!?”… „The Lego Movie”, o satiră care aparține, până la urmă, de o linie de jucării, și a cărei atuu este un umor slăbuț bazat pe cultura pop, era considerat de public ca etalon al animației anului respectiv – dar „Frozen”, un film cu personaje proprii și memorabile și cu o poveste sinceră (fără pretenții „meta”) era doar termenul lui de comparație, care demonstra cât de mult merita TLM premiul. Superb. Nu zic că „Frozen” este o capodoperă uluitoare și lipsită de defecte, dar cu siguranță va rezista mai bine în timp (datorită ptoptiului conținut) decât un film „miștocar” care ia peste picior personajele și poveștile altora. Este „The Lego Movie” un film prost? Normal că nu. Merita nominalizare? N-aș fi așa de sigură… Date fiind filmele nominalizate în 2015 nu văd cui i-ar fi putut lua locul TLM. Dar nici „Frozen” nu este un film prost doar pentru că este un basm Disney sincer, clasic – și nu este corect să fie arătat ca anti-exemplu: „dacă până și ăsta a luat Oscar-ul…”.

„Care este concluzia acestui articol”? Nu cred că există o concluzie – nu încă, cel puțin. Adevărul este că avem aici de-a face cu un subiect lung, complex, si înrădăcinat nu numai în cultura noastră cinematografică – cât și în cea socială. Pentru că așa cum spusesem în introducere, creațiile noastre ficționale sunt până la urmă un barometru al societății la momentul creației. Ne uităm la prințesele anilor `30-`50, o vedem pe Cinderella cum este batjocorită și cum face toate muncile casnice, și în mintea noastră de 2015 simțim nevoia să-i justificăm lipsa de reacție cu un fel de „sunt mai bună ca voi” (atitudinea subtilă din „Cinderella”, 2015). Dar Cinderella din 1950 nu avea atitudinea asta, mai mult ca sigur. Nu fusese gândită pentru atitudinea asta. Ea chiar era 100% victimă. Dar, iată, aceea era o altă perioadă. Șase decenii mai târziu, Mulan învinge singură conducătorul armatei hunilor, Esmeralda spune ce gândește și cere dreptate pentru cei neajutorați, Megara refuză ajutorul unui străin pentru că „e fată mare” și „se descurcă și singură”, iar Rapunzel își înfruntă pe față „mama” atunci când își dă seama de natura acesteia. Ne place să spunem că toate fetele astea sunt salvate de vreun erou și că ele nu fac nimic, dar generalizarea asta este nedreaptă și nesănătoasă. Deși este adevărat că de obicei sunt ajutate de un băiat, singurele care chiar nu fac NIMIC ca să se ajute aparțin de anii 1937, 1950 si 1959. Chiar ne doare și astăzi așa de tare că 3 personaje ale acestui studio au fost domnișoare la anaghie înainte ca părinții noștri să se nască? Chiar este justificată, și astăzi, generalizarea?

Sper că am dat startul unei conversații pe care o putem continua și în viitor – și la care vor participa, în ciuda textului lung și cam „general”, și cititorii noștri.


bonus, pentru că-i simpatic clipul :))

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back