Recenzie „Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri” 2015

Săptămâna trecută am mers cu mult entuziasm copilăresc la filmul „Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri”, o nouă ecranizare inspirată din clasica și nemuritoarea poveste a lui J.M. Barrie. În regia lui Joe Wright, filmul ne duce în lumea tânărului orfan și ne explică originea lui.

Pan_70x100R

Deși filmul a fost întâmpinat cu oarecare critici, mie nu mi-a displăcut. Este un film de familie, un film la care poți merge cu copilul tău și un film care-ți va face micul puști să viseze cu ochii deschiși la toate oportunitățile pe care viața ți le oferă, oportunități și vise care se pot îndeplini dacă asta îți dorești cu adevărat.

pan

Povestea începe cu o siluetă tânără care se strecoară prin frig către porțile unui orfelinat pentru a depune în fața lui un coșulet în care un adorabil bebeluș stă cuminte. Recunosc că acesta a fost primul moment din film care m-a emoționat pentru că imediat m-am gândit la fiul meu și la cât de dureros ar fi să fiu nevoită să mă despart de el. Timpul trece și noi devenim martorii unei perioade crunte din istoria unei Londre sub bombardament nazist. Peter (Levi Miller), bebelușul abandonat cu un pandantiv în formă de nai la gât, este mare acum și își petrece timpul alături de prietenul său din orfelinat, Nibs. Orfelinatul ne aduce aminte, mie cel puțin, de povestea lui Annie, dar, din punctul meu de vedere, parcă insistă prea mult pe caracterul malofico-comic al maicii stareți care asuprește orfanii și îi vinde apoi unei forțe misterioase.

După mai multe năzbâtii, Peter este răpit, împreună cu mai mulți orfani, și este dus in Neverland, un fel de țară steam-punk, condusă de un Blackbeard (Hugh Jackman) care iubește melodia Smells Like Teen Spirit a celor de la Nirvana. :/ Eh, acesta este unul dintre acele momente ale filmului care efectiv nu are niciun rost. Vrea să fie amuzant și nu este. Noroc că nu durează mult.

pan3

Blackbeard este dependent, junkie chiar, de pixie dust, o substanță produsă de zănele care locuiau pe insula pe care el a minat-o acum până la epuizare. Legenda spune că un băiat născut din regele zânelor și o muritoare îl va invinge. Acest băiat va putea fi ușor recunoscut datorită abilității sale de a zbura. Atunci când Blackbeard vrea să-l execute pe Peter deoarece acesta este acuzat că a furat niște pixie dust, acesta reușește să zboare și să se salveze. Astfel el află de originea sa și realizează că poate supraviețui doar fugind din mine.

Alături de un un foarte comic și puțin cam exagerat James Hook (Garrett Hedlund) și gardianul Smee (Adeel Akhtar), el evadează și pleacă în căutarea mamei sale care se pare că încă trăiește, alături de zânele magice, într-un tărâm ascuns. În poveste intră una dintre protectoarele secretului zânelor, Tiger Lily (Rooney Mara), prințesa unui trib multicultural de băștinași care protejează harta către tărâmul zânelor.

Alături de ei și cu Blackbeard pe urme, Peter pleacă să își găsească mama de care îi era dor deși niciodată nu o văzuse.

Per ansamblu, filmul este un basm frumos și perfect pentru copii. Dacă, însă, vrei să-l vezi cu ochi de matur, s-ar putea să găsești mai multe lucruri deranjante. Încercarea disperată de a nu cumva jigni diferite comunități prin alegerea lui Mara în rolul unei băștinașe ce se vrea ca având rădăcini ameri-indiene, un James Hook cu alură de Indiana Jones wanna be, miștourile cam exagerate la adresa creștinătății (noi nu avem voie să fim jigniți?) și alegerea unui soundtrack cam ciudat.

pan4

Dar, dacă nu stai să te împiedici de aceste lucruri, vei descoperi un film emoționant și antrenant. Nu mergeți la el căutând lucruri profunde ci tratați-l ca pe un basm. Vă garantez că puștii îl vor adora și și-l vor aduce aminte peste ani ca acel film mișto la care mama și tata m-au dus când eram mic(ă). Eu de abia aștept să crească fiul meu și să i-l arăt.

Filmul intra din 9 octombrie în cinematografe și este distribuit de Freeman Entertainment.

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back