Concept Art: How to Train Your Dragon: Riders of Berk

Partea de “concept” a unui film, mai ales a unui film animat, ma fascineaza. Cartile “Art Of” si imaginile de “concept art” de pe Internet nu numai ca ofera detalii despre stilul de desen al anumitor animatori sau artisti celebri, dar aduc si informatii despre evolutia unui film si nivelul de munca investita in respectivul proiect. Din acest motiv, o carte “Art Of” poate sa-mi imbunatateasca sau sa-mi strice parerea despre un film sau un joc: desi nu mi-a placut prea mult “The Princess and the Frog“, cand am vazut cat de superficial a fost tratata in artbook partea de design al personajelor si cat de putine imagini cu adevarat impresionante au ajuns in acea carte… am ajuns sa ma intreb daca a existat vreun pic de afectiune pentru acest film chiar si-n randul echipei care a lucrat la el. Insa cartea “Art of Tangled“, aparuta doar un an mai tarziu si alcatuita de acelasi Jeff Kurtti, nu doar ca este plina de arta de calitate, dar pana si prin design-ul cartii este mult mai “serioasa“. Si culmea este ca in 2010, studiourile Disney nu faceau mare spectacol din stadiile anterioare ale filmelor lor – ceea ce inseamna ca foarte multe imagini de “concept” si “character design” nu au ajuns in acea carte pur si simplu pentru ca nu mai erau de actualitate.

Filmul “Tangled” de astazi a fost a treia varianta la care au ajuns baietii de la Disney. Una din variante era un pic mai matura, Rapunzel avand proportii mai realiste… iar a doua varianta (care se numea initial “Rapunzel Unbraided”) era o comedie de tip “Shrek“, cu o fata si un baiat din Statele Unite contemporane, care nimereau din greseala intr-o lume de basm in rolurile lui Rapunzel si a… printului ei (adevaratele personaje de basm fiind transformate de vrajitoare intr-o veverita si un catel). Vom mai vorbi despre productia “Tangled” cand vom face o postare despre cartea “Art of Tangled” si despre arta de concept aparuta pe Internet in timpul diverselor stadii prin care a trecut filmul. Ceea ce e de retinut insa, este ca primele doua proiecte au produs si ele arta si character sheets si chiar animatie “rough“, dar nimic nu a ajuns in artbook.

Lucrurile par sa se fi schimbat odata cu aparitia “Frozen“, pentru ca detaliile de productie, chiar si pentru stadiile anterioare ale povestii si a evolutiei personajelor, sunt facute publice cu mare tam-tam atat in cartea “Art of Frozen” cat si pe CD-ul Limited Edition de coloana sonora: al doilea disc include piesele care nu au ajuns sa fie folosite in film; iar inainte de fiecare piesa compozitorii (sot si sotie) dau cate o mica explicatie despre contextul in care urma ca fiecare cantec sa apara. Mi se pare un mare progres si sper sa continue sa prezinte publicului stadiile prin care producatorii au trecut inainte de a ajunge la varianta finala a unui film.

Voi incepe seria de postari “concept art” cu desenele facute de Andy Bialk pentru serialul TV spin-off al filmelor “How to Train Your Dragon”, “Riders of Berk”. Serialul este difuzat si la noi, pe Cartoon Network (astazi de exemplu a fost difuzat la ora 09:10 si apoi la 16:35, iar maine il puteti vedea din nou de la 09.10). Titlul in limba romana este “Calaretii Dragonilor“. Desi calitatea animatiei este clar inferioara filmelor din aceeasi serie, totusi din punct de vedere al artei de concept, lucrurile stau mai bine. Bialk imita aproape perfect stilul lui Nico Marlet iar dragonii desenati de el se potrivesc cu universul creat anterior de film.

Asa ca… Uitati desenele lui Andy Bialk, iar daca vreti sa mai vedeti si altele, intrati pe pagina lui Tumblr sau pe blogul lui personal:

bialk (9)

bialk (20)

bialk (21)

bialk (22)

bialk (23)

bialk (15)

bialk (6)

bialk (19)

bialk (2)

bialk (1)

bialk (13)

bialk (12)

bialk (24)

bialk (10)

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back