Recenzie: Maleficent (2014)

De cativa ani ma tot plang de natura productiilor de buget mare de la Hollywood si de lipsa originalitatii acestora. Mai mult de jumatate din productiile mari pot intra intr-una din categoriile: sequel, prequel, remake, reboot, adaptare, re-adaptare, re-interpretare, parodie, etc. Sau cu alte cuvinte, totul porneste de la ceva deja existent. Daca vi se pare ca exagerez, hai sa ne uitam pe programul de astazi, vineri 6 iunie 2014, de la Hollywood Multiplex Bucuresti: “Tinker Bell and the Pirate Fairy”; “Godzilla”; “The Fault in Our Stars”; “22 Jump Street”; “X-Men: Days of Future Past”; “Rio 2”; “Legends of Oz: Dorothy’s Return”; si “Maleficent”… care este subiectul nostru de astazi.

Studiourile Disney si-au castigat notorietatea adaptand prin tehnicile animatiei 2D basme si povesti clasice. Insa spre finalul anilor ’90 si inceputul anilor 2000, publicul s-a schimbat si odata cu el, s-au schimbat si asteptarile. Un basm clasic si 100% sincer nu mai prindea la acest public. Clicheele si arhetipurile basmelor apartineau de o alta lume. Iar umorul referitor la cultura pop parea sa prinda in alte productii, dar cand l-au incercat WDAS in filme precum “Hercules” si “The Emperor’s New Groove”, au fost aspru criticati pentru ca nu la asta se astepta publicul de la un film Disney. Dupa aceea au urmat niste ani cam tristi pentru studio. Au afirmat ca nu vor mai face niciodata filme animate 2D (in afara de sequel-urile / prequel-urile “direct to video”, care oricum nu erau produsul studio-ului mare, ci proiecte de care se ocupau filialele mai mici, din alte tari) – asta in conditiile in care filmele lor “live action” nu au fost niciodata niste capodopere. Au avut un succes neasteptat cu franciza “Pirates of the Caribbean”, de care apoi au tras pana au reusit sa o distruga, facand sequel dupa sequel. Si apoi au incercat din nou sa faca un basm 2D, “The Princess and the Frog”. Acesta a fost un dezastru la box-office. Probabil studio-ul a crezut ca era din cauza stilului 2D, dar eu cred ca e din cauza povestii haotice si a personajelor neinteresante… Si iata ca in sfarsit ajungem la “Tangled” – primul basm clasic pe care l-au facut WDAS si care chiar a avut succes la box-office, dupa atatia ani de “seceta“. Dupa povestea lui Rapunzel au prins curaj si au continuat cu “Frozen”, care desi a fost atacat de unii critici, a avut vanzari socante (de bilete, DVD-uri, CD-uri cu coloana sonora, jucarii, etc) si a fost si primul lor film care sa castige Oscar-ul pentru “Cel mai bun film animat”. Si acum par hotarati sa continue pe linia aceasta, a basmelor clasice. Acestea i-au facut faimosi, pana la urma. Dar oare chiar e okay sa se intoarca la povestile deja abordate?

Pentru ca asta fac cu “Maleficent”. Si asta au planificat si pentru “Cinderella” (teaser trailer aici), “The Jungle Book” si, dupa cum a fost anuntat acum cateva zile (datorita incasarilor lui “Maleficent” din primul ei weekend in cinematografe), si pentru “Beauty and the Beast”.

Nu este o directie noua. De cativa ani suntem asaltati de reinterpretarile basmelor clasice. Acum doi ani am avut doua filme despre Alba ca Zapada, lansandu-se la doua-trei luni distanta unul de celalalt: “Mirror Mirror” si “Snow White and the Hunstman”. Sa nu uitam nici de “Hansel and Gretel: Witch Hunters” din 2013, de “Red Riding Hood” din 2011, “Oz the Great and Powerful” (2013), “Alice in Wonderland” (2010), sau de serialele “Once Upon a Time” si “Grimm”. Mai sunt desigur si doua versiuni “Beauty and the Beast” anuntate: una frantuzeasca (trailer), si una pe care tot promite Guillermo del Toro ca o va regiza. Si totusi in multitudinea asta de basme si reinterpretari… foarte putine sunt chiar memorabile. In categoria asta as baga povestirea lui Neil Gaiman, “Snow, Glass, Apples” (o puteti citi in intregime aici) si musical-ul “Wicked” care desi este foarte “Disney” in abordare si a avut un succes rasunator, inca nu a primit o adaptare cinematografica.

Asadar… unde se afla “Maleficent” in acest context?

Cand studiourile Disney au anuntat ca vor face un film despre Maleficent, cu totii am crezut ca va fi chiar despre personajul negativ din “Sleeping Beauty”. Personajul… profund negativ. Pe care il placeam tocmai pentru ca era atat de rau. Iar Angelina Jolie era o alegere perfecta pentru acel personaj. Mai tarziu, cand au aparut imaginile promotionale si acel trailer cu scena de botez a Aurorei, ne-am convins ca acest proiect avea potentialul de a fi un flm foarte bun. Dar… din pacate a ramas la “potential”.

MAI DEPARTE URMEAZA SPOILERE MASIVE!

Ce-i drept, cea mai mare slabiciune a filmului este tocmai puternica legatura pe care o are cu desenul animat clasic. Preia personajele de acolo, costumatiile de acolo, situatiile, replicile, chiar si muzica (Lana del Rey – “Once Upon a Dream”). Daca ar fi fost un film de sine statator atunci nu ar fi fost dezamagitor ca Maleficent e de fapt un personaj bun. In “Once Upon a Time” nu este dezamagitor ca Regina cea Rea incepe ca personaj negativ si apoi devine pozitiva (cu nuante de gri), dar ea nu se vrea a fi personajul Disney, ci o varianta a personajului din basmul vechi. Cu Maleficent insa, nu prea intelegi DE CE au insistat asa de mult sa transforme villain-ul clasic in eroina, si sa transforme un alt personaj (pozitiv in original, dar nu eroina in sine), in villain. Cand am iesit de la film i-am spus prietenei mele ca peste inca vreo 50 ani vor scoate un film care se va numi “Stefan” si care va fi despre virtutea neinteleasa a tatalui Aurorei (care in “Maleficent” este “cel rau”). Sunt sigura ca fanii personajului Maleficent o placeau exact asa cruda cum era:

Femeia asta chiar a blestemat un copil pentru ca nu a fost invitata la o petrecere. Dar nu a facut-o pentru razbunare; ci pentru ca i se parea amuzant… Pentru ea era un joc: sa-i bage pe acesti oameni intr-un labirint si sa-i priveasca cum se zbat precum soarecii. Din acelasi motiv nu l-a omorit pe printul Phillip cand l-a prins. Doar i-a promis ca o sa-i dea drumul peste foarte multi ani, cand o sa fie foarte batran. Si atunci cand ii va da drumul el va putea merge la printesa lui si sa o sarute ca sa o trezeasca… si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Nu aveam nevoie de o motivatie pentru cinismul acestei femei. Era deja complet in original.

Probleme apar si in atmosfera filmului. Prietena cu care am vazut filmul mi-a zis ca nu i-au placut culorile folosite. Si eu sunt de acord cu ea. Nu stiu daca ne referim la aceleasi culori, dar pe mine m-a deranjat paleta din “the Moors”, care e un fel de parc natural (glumesc!) magic in care Maleficent traia cu alte fiinte de basm… si unde totul sclipeste. E un fel de “Pandora” din “Avatar”, avand pana si meduze plutitoare albastre (okay, poate nu chiar “meduze”, dar intelegeti la ce ma refer). Mi-a mai adus aminte si de acea scena ciudata din “Snow White and the Huntsman”, unde Kristen Stewart mangaie un inorog simbolic magic… care apoi se transforma intr-o multitudine de fluturasi. “Sleeping Beauty” avea desigur elemente magice, insa aceasta estetica a locului magic apartine celor mai recenti ani – si da, cred ca “Avatar” a avut o influenta masiva.

lXF0i2

maleficent53487af5e016f-e1401513911910

Unii au criticat si povestea, “the plot”. Aici nu sunt de acord si cred ca fimul a reusit sa-si croiasca un fir narativ destul de echilibrat: introducere, evenimentul care schimba situatia si arunca personajele in “desfasurarea actiunii”, continutul propriu-zis, un punct culminant clar si o incheiere… cam siropoasa dar de asteptat. Ceea ce m-a deranjat la inchiere a fost, sincer, faptul ca personajul titular isi primeste aripile inapoi in mod miraculos. Inteleg ca vorbim despre un basm si ca are nevoie de un final fericit, dar parca ar fi fost mai interesant si “realist” daca Maleficent ar fi ramas in situatia aceea, de a-si fi pierdut aripile pentru todeauna ca urmare a increderii orbesti pe care a avut-o in cineva. Plus ca la final nu ne lasa cu Maleficent cea care ne place noua, ci cu zana aceea ciudata de la inceputul filmului.

Umorul este si el reusit. In original, umorul venea in mare parte din interactiunea celor trei zane si a regelui Stefan cu celalalt rege, tatal lui Phillip. Dar in “Maleficent” zanele incearca sa fie amuzante (si nu le iese deloc!), regele Stefan este de-a dreptul deprimant… iar umorul real vine din partea lui Maleficent si a asistentului ei, corbul Diaval. Acest personaj inlocuieste corbul original al lui Maleficent, Diablo, si ajuta in a umaniza personajul, fiind un fel de “constiinta” a zanei intunecate. Iar introducerea personajului merge bine in contextul povestii pe care i-au croit-o scenaristii lui Maleficent.

Maleficent-Aurora-Meets-Diaval2

Aurora, Diaval (in forma umana) si Maleficent pe Pandora. Umm… pardon. “In the Moors”

Aurora este plictisitoare. Dar si Aurora originala era plictisitoare, deci nu pot sa ma vait ca au stricat personajul (poate doar ca nu l-au imbunatatit).

Violenta este sugerata, dar nu este prezentata direct. Maleficent nu se trezeste intr-o balta de sange dupa ce i-au fost taiate aripile… si nici dupa ce regele Stefan cade de la cativa zeci de metri inaltime, nu vedem sange sau rani evidente. De fapt aceasta “cazatura” este tipica filmelor Disney. Niciodata personajul pozitiv nu va omori “pe fata” personajul negativ. Acesta fie cade de undeva (Maleficent, Mother Gothel, Judge Claude Frollo, Gaston), este lovit in vreun fel dar nu mortal pana nu pateste ALTCEVA accidental (Ursula, Maleficent), sau niste personaje secundare sunt cele care se manjesc cu sangele lui (Scar, Hades, Dr. Facillier). Nici Maleficent nu-si murdareste mainile cu sangele lui Stefan in acest film, desi la un moment dat a trebuit sa ma intreb cum i-a convins pe ceilalti ca moartea lui a fost un accident, cand nu erau de fata decat ei doi. O alta intrebare pe care mi-am pus-o la un moment dat a fost “Dar de ce Aurora nu e deloc suparata ca Maleficent i-a omorit tatal?” Ma rog… detalii!

In ceea ce priveste “reprezentarea femeilor, care am observat ca este o problema dezbatuta in ultima vreme, “Maleficent” are cateva scene care ar putea sa-i enerveze pe cei obsedati de “personajele feminine puternice” (prin asta intelegandu-se un personaj feminin care nu poate fi in nici un fel vicitimizat, mai ales de reprezentantii celuilalt sex). Maleficent este profund victimizata la inceputul filmului, si tocmai aceasta tradare din partea unui barbat la care tinea o face sa caute razbunare. Cred ca Disney ar fi putut sa dea personajului o motivatie credibila si fara sa includa o scena care sugereaza puternic un “date rape”, dar daca scenaristii au vrut sa se arunce in aceasta discutie interminabila despre reprezentarea femeii, cine sunt eu sa zic ca mai bine s-ar fi ferit si ar fi ales o alta ruta? In orice caz, daca esti sensibil(a) la astfel de nuante, pregateste-te sufleteste inainte de a intra sa vezi “Maleficent”.

Mesajul despre “dragostea adevarata” intra in aceeasi categorie in care au intrat, in anii precedenti, “Brave” si “Frozen”. Toate cele trei filme au transmis un mesaj despre ALTFEL de dragoste decat cea romantica. “Brave” a fost despre dragostea dintre parinte si copil. “Frozen” a fost despre dragostea dintre surori (sau frati, de ce nu?). Iar “Maleficent” este despre un fel de dragoste… prieteneasca? Maleficent ajunge sa tina la copil pentru personalitatea acesteia iar cele doua raman prietene bune la finalul filmului. Hint: nu sarutul printului care a intalnit-o doar o singura data pe Aurora o trezeste din somnul ei etern. Iar acesta mi se pare un punct forte al filmului si ma bucur ca oamenii de la Walt Disney Studios au luat-o pe aceasta ruta in ultima perioada. Nu e nimic rau in a prezenta SI dragostea romantica, desigur, dar parca e “refreshing” sa vezi cum dispare incet-incet ipocrizia aceasta din fictiune, unde dragostea romantica este singura mare virtute dintr-un personaj sau dintr-o poveste.

In concluzie “Maleficent” nu este chiar un film “prost”, dar nici nu e memorabil. Are probleme de atmosfera si estetica, iar toata ideea de a prelua un personaj popular printre fanii Disney si a face un film in jurul lui dispare atunci cand personajul nu mai este recognoscibil dincolo de infatisarea fizica. Cea mai buna scena este, de departe, cea cu botezul – iar personalitatea pe care Maleficent pare sa o aiba in acea scena nu este personalitatea pe care o are cu adevarat in film. Este un film potrivit copiilor (si banuiesc ca de aceea nici nu ne este aratat sange acolo unde ar fi normal sa apara), sau pentru o seara de vineri petrecuta cu prietenii sau familia la cinema. Dar cam atat.

Tag-uri:

  • Strflp

    In opinia mea, ceea ce a stricat filmul au fost actorii. Inafara de Angelina Jolie care a fost si producator al filmului, cei care i-au interpretat pe Aurora, Stefan, Zane si Filip au fost penibili. Mai ales Elle Fanning. Un tovaras cu care am fost la film a spus ca parca vedea regizorul in spatele ei in timp ce interpreta. Filmul a fost tras de par, intr-adevar, dar Angelina a radiat in rolul lui Maleficent. La violenta nu avem cum sa ne asteptam pentru ca este totusi un film Disney, target-ul de audienta sunt copiii. Acum astept cu frica in san sa vad ce o sa faca cu Star Wars. La Cinderella nu am asteptari prea mari. In mare acest review a spus cam tot ceea ce gandeam despre film dar nu stiam cum sa exprim. Filmul a fost ok, nu o capodopera dar nici un dezastru.

  • @STRFLP: De acord, Angelina a fost o alegere foarte buna pentru Maleficent. Problema nu a fost ea ca actrita, ci scenariul pe care a trebuit sa-l urmeze. Pe de alta parte, fiind producator probabil ca a avut un cuvant de zis in ceea ce priveste soarta personajului. Deci pentru film a fost “both a blessing and a curse”. Elle Fanning mi s-a parut o fetita prostuta, dar asa mi s-a parut si Aurora originala: pe cat de mult imi place cum e desenat acel personaj, pe atat de mult imi displace personalitatea ei. Deci… da, un film okay, dar cam “de duzina”.

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back