Review Blue Jasmine (2013)

De când am început să vizionez filme cu un ochi mai critic le-am evitat constant pe cele regizate/scrise de Woody Allen. Nu mă întrebați de ce căci nu am un raspuns concret. Așa că în momentul în care am primit invitația să vizionez Blue Jasmine, nu am știut dacă o să o onorez, mai ales ca nu știam și nici nu auzisem absolut nimic despre acest film. Totuși, am cautat trailer-ul și spre surprinderea mea, m-a facut curios despre acțiunea filmului.

blue-jasmine

Jasmine (Cate Blanchett) este nevoită se se mute din New York la sora ei Ginger (Sally Hawkins), în San Francisco. Dar această reuniune nu este una fericita, Jasmine pierzând totul și îmbolnavindu-se în urma arestării soțului ei, Hal (Alec Baldwin), şi prăbuşirea imperiului financiar al acestuia. Ea trebuie să ia viața de la capăt, să învețe cum să trăiască ca un om de rand. Dar face asta asta îndreptânduși frustrarea catre Ginger, către prietenul ei Chili (Bobby Cannavale) şi către fostul soţ al lui Ginger, Augie (Andrew Dice Clay), minţind si încercând să îi manipuleze pe cei din jurul ei încercând, de asemenea, să facă tot posipilul pentru a avea din nou viața plină de lux și lipsită de griji. Spre bucuria ei îl cunoaşte pe pe Dwight (Peter Sarsgaard) care ar putea fi bărbatul care să îi îndeplinească dorințele.

Majoritatea actorilor pentru acest film au fost foarte bine aleși de către Woody Allen pentru rolurile lor, dar nici unul mai bine decât Cate Blanchett. În mai multe recenzii am specificat că apreciez actorii care mă fac sa empatizez cu personajele lor, dar Cate Blanchett chiar m-a facut să mă gandesc serios în unele momente dacă problemele de sănătate mentală de care suferă personajul său sunt reale, nu doar jucate pentru film. De asemenea Cate Blanchett m-a făcut să am un sentiment de respingere față de Jasmine, față de alegerile si de felul ei de a fi, dar m-a făcut să simt şi compasiune și empatie față de personaj.

Sunt convins ca toţi oamenii care au lucrat la film s-au simţit intimidaţi de Cate Blanchett care nu a facut o singura greşală pe toată durata filmului. Dar nici ceilalţi actori nu s-au lasat mai prejos. Sally Hawkins reușește să expună foarte bine personalitarea aparent naivă a lui Ginger. Alec Baldwin joacă elegant rolul de barbat puternic și foarte bogat, care nu arată în nici un moment ce probleme sau slăbiciuni are. Bobby Cannavale, care joacă foarte bine rolul de barbat dur, care are totuşi sentimente destul de profunde.

Poate singurul actor care mi s-a parut oarecum rigid a fost Peter Sarsgaard. Mi s-a părut că a jucat rolul lui Dwight doar ca pe un job oarecare și fără prea multă pasiune. Dar e posibil să fiu eu cârcotaş în timp ce încerc să găsesc ceva greşit în filmul acesta.

Imaginea aleasă de Woody Allen mi-a dat impresia ca privesc un film european, folosind cadre, unghiuri, mișcări de cameră și lumini pe care le-am văzut mai mult în filmele produse în Europa. Dar alegerile acestea pentru imagine dau un farmec și o atmosferă aparte, ca aceea a unui film de artă. Nu cred ca am fi avut parte de acest farmec dacă filmul ar fi fost filmat în alt stil. Totuși am fost putin dezorientat la început de stilul de montaj, dar acesta ajută foarte bine la expunerea poveștii, așa că am trecut repede cu vederea ceea ce inițial mi s-ar fi părut iritant.

Scenariul este scris tot de Woody Allen și tind să cred că îi cunoaște bine pe actorii care a au jucat în Blue Jasmine. Spun asta pentru ca nu am sesizat monente în care actorii să fie îngradiți, dimpotrivă au avut libertate să de viaţă cât mai natural personajelor lor. De asemnea m-a încântat şi juxtapunerea ingenioasă dintre evenimentele trecute si cele prezente, informaţiile despre ce s-a întamplat în trecutul lui Jasmine fiindu-ne date puţin câte puţin, dar în aşa fel încât eram din ce in ce mai curios. Diferenţele dintre societatea bogată din New York şi cei mai puţin avuţi din clasa de mijloc din San Francisco sunt expuse intr-un mod cât mai evident dar nu agresiv, lucru care m-a făcut să înâţeleg de ce Jasmine face unele alegeri care ar putea fi blamate.

Blue Jasmine a fost o revelaţie pentru mine. Trailer-ul mi-a dat o idee mult prea limitată despre ce este filmul Blue Jasmine cu adevarat. De aceea nu am avut nici un fel de aşteptări când am intrat în sala de cinema, dar dacă aş fi avut, probabil ar fi fost depăşite cu mult. Filmul este o lecţie de viaţă, care ne arată că deciziile luate la nervi pot avea efecte catastrofale pentru toţi cei din jur, care ne arată că averea şi notorietatea nu sunt cu adevarat valoroase ci sunt efemere şi cei care sunt cu adevarat fericiţi sunt cei care trăiesc o viaţă simplă.

Multumim Ro Image pentru invitatie.

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back