Like the Clouds, Like the Wind

Astazi vreau sa va propun pentru vizionare, un film caruia eu cred ca nu i se face dreptate in preferintele fanilor anime. Spun asta pentru ca nu l-am vazut pomenit aproape pe niciunde. Eu l-am descoperit in urma cu ceva timp, pe cand studiam lista cu productiile Studio Pierrot, studio ce se afla printre preferintele mele atunci cand vine vorba de anime (Yu Yu Hakusho, Bleach, Saber Rider sau Nils Holgersson dar si Kimagure Orange Road, Fushigi Yuugi sau The Twelve Kingdoms).
Filmul este realizat dupa romanul Inner Palace Harem Story scris de Ken’ichi Sakemi, roman ce a castigat in 1989 premiul Japan Fantasy Novel Award. In urma obtinerii acestui premiu, romanul a fost adaptat intr-un film ce a avut premiera in martie 1990.

Photobucket

Actiunea se desfasoara la Curtea Imperiala a Chinei si incepe prin anuntarea mortii Imparatului. In urma acestui deces urca pe tron fiul acestuia, iar dintre sotiile fostului Imparat nu ramane la Curte decat Prima Sotie, restul concubinelor fiind nevoite sa plece. Deaorece noul Imparat era necasatorit, se da sfoara in tara ca orice tanara putea sa participe la alegerea unei sotii.
Ginga, o tanara fata din popor hotaraste ca aceasta este sansa ei de a scapa de saracie si pleaca sa se inscrie la Curte. Asa cum probabil puteti sa ghiciti, Ginga nu avea niciun fel de educatie si de aceea nu era constienta ce insemna sa devii sotia imparatului. Ajunsa la Curte ea trebuie sa invete sa scrie si sa citeasca, sa invete istoria tarii dar si regulile de comportament de la Curte. Felul de a fi al fetei ii aduce foarte multi prieteni si chiar daca intra in tot felul de incurcaturi, provocate mai ales de gura ei sloboda si de felul de a se purta, multi ii sar in ajutor.
Nu va dezvalui mai multe si va invit sa urmariti o poveste frumoasa, comica, plina de intrigi dar si romantica.

Titlu original:Kumo no yō ni Kaze no yō ni
Poveste: Ken’ichi Sakemi
Regie: Hisayuki Toriumi
Producator: Harumi Tamano
Scenariu: Akira Miyazaki
Desen: Katsuya Kondō
Muzica: Haruhiko Maruya

Tag-uri:

Parteneri

  • AnimationMagazine.eu
  • Edge and Back